,,Până acum, heli-taxi-ul părea să fie o idee rezervată oamenilor bogați, însă acest lucru se va schimba. Noi am proiectat un elicopter capabil să decoleze și să aterizeze în mediul aglomerat al orașelor și foarte eficient din punct de vedere al costurilor. Piatra de încercare va fi primul test, pe care îl vom realiza luna viitoare”, a declarat Tarek Ibrahim, designer-ul vehicului, pentru revista Gizmag.
Potrivit Descoperă, reprezentanții companiei canadiene speră că, într-o zi, invenția lor va lua locul automobilelor folosite ca taximetre.
,,În momentul în care elicopterul va sosi la tine, te vei autentifica cu ajutorul unui smartphone. Apoi, vei intra în interiorul vehiculului și vei fi întâmpinat de vocea instructorului din centrul de control. El îți va spune să îți pui centura înainte ca elicopterul să decoleze și îți va confirma că ai selectat opțiunea Zbor Autonom”.
Heli-taxi-ul va fi propulsat cu ajutorul a două motoare și a unui rotor, spre deosebire de elicopterele obișnuite, propulsate cu ajutorul a două rotoare și a unui singur motor. Inginerii spun că motoarele prototipului pe care l-au proiectat vor avea fiecare o capacitate de aproximativ 28 de cai-putere, iar motorul va avea o lungime de circa 2,1 metri.
Reprezentanții Airvinci susțin că heli-taxi-ul ar putea fi folosit atât în scop comercial, cât și pentru a căuta și salva persoane dispărute.
Elicopterul va avea o capacitate de transport de aproximativ 118 kg, va putea zbura la altitudini de până la circa 36.000 metri și va fi disponibil pe piață începând de anul viitor.
Sursa: Descoperă